Toată lumea îşi spune părerea cu privire la demisia lui Emil Boc. Este sau nu o victimă a măsurilor de austeritate? E bine sau nu că a demisionat? Ce va urma? Sincer, habar n-am. Îi las pe alţii, mai pricepuţi ca mine, să analizeze şi să îşi dea cu părerea.
În ceea ce mă priveşte, îl consider pe Emil Boc un om onest. Dincolo de scăpările, jumătăţile de măsură, necorelările şi restul lipsurilor ce pot fi imputate legislaţiei promovate de guvern, un lucru este cert: acest guvern a încercat să mişte lucrurile în câteva domenii importante pentru România: modernizarea Codurilor, salarizarea bugetarilor, educaţie, pensii. Regretul meu este că reformele nu au fost radicale şi că nu au putut fi duse până la capăt.
Chestiunea pe care i-o reproşez lui Emil Boc este aceea a absenţei măsurilor de dreapta în acţiunile guvernului. Pentru mine, aceasta este cea mai mare nemulţumire în ceea ce-l priveşte pe domnul Boc. Speram să văd: mai puţin stat, reducerea fiscalităţii şi nu majorarea TVA-ului, privatizări transparente şi masive, eventual prin intermediul bursei.
Sper ca partidele din coaliţie să rămâne unite şi să se formeze rapid un nou guvern. Dincolo de aprecierile recente ale lui Kelemen Hunor care spunea că nu putem face reforme în an electoral, cred că e necesar să avem un guvern care să continue reformele.
În final, îl citez pe Alexandru Hâncu: “Vreau politicieni de dreapta care să nu fie de stânga. Să ia statul de pe noi, nu să ni-l vâre şi mai adânc pe gât.”